Sari la conținut

Activitate CD

continut in lucru

Centrul de dezvoltare

Astfel, una dintre direcțiile Fundației InterForum este dată de Centrul de Dezvoltare, ce reuneşte iniţiative de proiecte privind probleme de actualitate la nivel regional sau global.

Credem în protejarea mediului și a naturii, dar și în schimbările în bine pe care energia verde le aduce.

Dorim ca prin Centrul de Dezvoltare să stimulăm cunoașterea proceselor de integrare europeană și transfrontalieră, să importăm şi adaptăm exemplele de bună practică, îndeosebi din UE, în domeniul educaţiei civice şi non-formale, al digitalizării, protecţiei consumatorului, ş.a.